Aseară îmi căutam un tricou cu volan în șifonier. Mi-am pus mâinile pe cap de panică și neputință. Era ca și cum aș fi căutat o frunză într-un maldăr de frunze moarte răsucite de vânt. În șifonier lucrurile nu mai erau așezate la dungă în rafturi. Iarăși, după ce le revizuisem și le chitisem pentru a milioana oară în urmă cu 2 zile. Încă le mai organizez când încep să petrec prea mult timp căutând o piesă vestimentară, însă am încetat să pretind că pot să funcționez așa, că sunt ordonată pe termen lung în sectorul dulap de haine. Am încercat, nu a mers. Nu reușesc. Nu mă înțelegeți greșit, nu îmi las hainele aruncate prin casă sau șosetele prin baie, dar nu pot cu șifonierul la dungă și punct.

În urmă cu vreo 16 ani să tot fie, m-a dus iubi pentru prima dată la munte. Câtă emoție! Cât drag când mi-am făcut bagajul și mi-am așezat lucrușoarele în gentuța de voiaj pentru 3 zile. Vă dați seama, eu, fată simplă, să merg cu iubi la munte! Era ceva ce nu întâlneai în provincie foarte des.
Am ajuns acolo și am pus geanta în colțul camerei de hotel gândindu-mă că voi scoate, unul câte unul, tricourile, blugii, pe măsură ce îi îmbrac. Nici prin cap nu mi-a trecut să îi așez în șifonier pentru 3 zile.

A pus și iubi geanta lângă a mea și a început să scoată, rând pe rând, tricouri, cămăși, jeanși. Le-a chitit și le-a așezat pe toate în șifonier, de putea să dea clasă oricărei fete pe care reușise mama ei să o învețe să fie gospodină. Stând tolănită în pat și mirându-mă de apucăturile lui cu tentă de OCD (dragul de el, era așa de ordonat și plictisitor, nu suporta dezordinea și scamele), m-am gândit: ”Ile, tu la tine acasă poți să fii cine vrei, dar ce zice băiatul ăsta când te vede așa? Ce părere își face el despre tine?”. (deh, am fost unul dintre copii crescuți cu ”ce zice lumea?”) M-am dat repejor jos și mi-am organizat și eu hăinuțele în dulapul de hotel. Adică am încercat să par, cu succes, ceea ce eu nu eram, o fată ordonată cu hainele.

Aseară, la atâta vreme distanță, mi-am adus aminte și am început să râd în hohote gândindu-mă la weekendul când am fost cu iubi la munte. Au fost relații în care am încercat din răsputeri să îmi ascund laturile mai întunecate, defectele, să nu le las vizibile nici după luni de relație. 🙂 În toți anii ăștia am dat și eu peste bărbați care au încercat să mi se prezinte altfel decât erau sau pe care i-am inspirat să îmi împrumute din obiceiuri, cuvinte, feluri de a face lucrurile, ca să îi plac probabil. Sau poate pentru că nici ei nu știau cum sunt de fapt.

La ce bun să pari altfel decât ești, mai ales dacă îți dorești o poveste de durată cu cineva? Și, chiar dacă nu îți dorești, de ce să risipești atâta energie pentru a fi altcineva, când asumarea felului propriu de a fi, cu bune cu rele, și manifestarea în acord cu sine vorbesc despre autenticitate, cea mai corectă carte de jucat pe termen scurt și lung în orice relație.

Doamne, ce bine este să nu simți nevoia să pari altfel decât ești, să îți asumi fiecare latură a ta, să te placi cu bune și cu mai puțin bune, doar să fii atent să o dai pe plus după linia finală, ca să fie bine.
Dacă mă placi și cu șifonierul ca un malaxor, vei plăcea partea din mine care nu are răbdare să caute un tricou într-o stivă de haine și le răstoarnă pe toate când este în criză de timp, dar care le repară ulterior. Sunt și așa, oricât am încercat să mă schimb. Hai, că am tranșat-o și p-asta, ca să nu mai credeți că sunt perfectă! 🙂

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*