Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Au trecut 8 luni din anul ăsta, cumva dintre cei mai grei din viața mea din punct de vedere al încercărilor și al lecțiilor personale. Îmi amintesc că am pășit în el cu mult entuziasm, cu energie pozitivă, dar, inexplicabil, cu o ușoară stare de anxietate, ca și cum așteptam perioade grele. M-au lovit nasoalele pe 1 ianuarie și au ținut-o lanț de atunci. Upercut după upercut, când mai încet, când mai tare, unul după altul, încât mă mir că mai am ficat în mine. Am, am făcut ecografie.

În ianuarie mi-am propus să slăbesc vreo 7 kilograme, să mă reîntorc astfel la greutatea care mă făcea să mă simt mai frumoasă, mai sigură pe mine, mai încrezătoare. Nu s-a întâmplat, am avut lucruri mai sexy de gestionat: niște afecțiuni fizice ale mele și ale unor oameni dragi, niște răni interioare care s-au redeschis și au făcut ravagii, relații toxice din care nu reușeam să ies, insomnii și lacrimi, multe lacrimi.

Anul ăsta a fost primul în care nu m-am mai pus la zid atât de mult că sunt pufoasă, că sunt delasătoare, că beau alcool uneori, că mă desfrânez cu dulciuri din când în când, că pun prea mult suflet în situații în care nu ar trebui, că nu fac mai nimic pentru visurile mele. Pentru că anul ăsta, cu atâtea felii de lămâie m-am trezit pe farfuria mea, încât am fost ocupată să nu mă înec cu ele, să rămân dreaptă în mijlocul unor încercări care aproape m-au doborât.

Dar exact atunci când credeam că nu mai pot, am simțit, de fiecare dată, cum cineva mă ridică și mă poartă de sub brațe. Dumnezeu lucrează prin oameni!

Mai sunt 4 luni, cine știe ce mai vine? Tot ce știu este că acum este o perioadă de liniște, pentru care sunt recunoscătoare în fiecare minut al zilei. Tot ce știu e că încă nu mă concentrez să scap de colăceii dospiți prea tare, pentru că nu am încă resurse, dar am în general grijă ce și cât mănânc și fac yoga, deci se vor usca ei când va fi timpul.

Anul ăsta mi s-au dospit colăceii de pe coapse și de pe abdomenul de divă, dar mi s-a dospit și sufletul, care se cam strânsese de la atâta durere.

Bucură-te de viață!
Ileana

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*