Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Când a murit tata au fost câţiva prieteni lângă mine, unul dintre ei, venit în concediu în România, şi-a pus distracţia pe hold ca să ne ajute pe mine, pe mama şi pe soră mea cu cele necesare. Îi voi fi recunoscătoare toată viaţa.
Când lucrurile s-au mai liniştit şi am început să mă văd cu diverşi prieteni/amici/cunoştinţe, am auzit destul de des “Ce faci, cum eşti? Am vrut să te sun, nu am ştiut ce să îţi spun!”.

Nu am reacţionat în niciun fel atunci, dar între timp am mai auzit explicaţia, scuza asta, ce o fi, şi m-am tot întrebat la ce anume se gândesc oamenii care o servesc celorlalţi. “Cum adică nu ai ştiut ce să spui? Păi ce era de spus în afară de: “Condoleanţe, îmi pare rău pentru pierderea ta” şi eventual: “Te pot ajuta cu ceva?”, îmi vine acum să ripostez când aud asta.

Nu înţeleg anumite lucruri şi anumite comportamente umane oricât m-aş strădui. Ştiţi, în asemenea momente, sunt unii oameni care îşi doresc să simtă alţi oameni alături de ei şi nu pentru că nu ar fi puternici, pur şi simplu. Sunt alţi oameni care nu suportă astfel de mesaje, dar aceia sunt puţini şi, oricum, nu răspund în acele momente la telefon sau văd sms-ul şi îl ignoră. Deci nu cred că s-ar simţi deranjaţi.

Eu sunt din prima categorie, însă, cu toate că o înţeleg perfect pe a doua, tot nu aş alege să stau pasivă, să nu sun, să nu dau un mesaj unui om care suferă o pierdere pe motivul “Nu am ştiut ce să spun!”.

Recent m-am reconectat cu o prietenă la care am ţinut foarte mult, din Slatina, cu care am întrerupt legăturile brusc, atunci când eu am plecat din locul în care eram vecine de job şi m-am mutat din oraşul natal, în Bucureşti.
Acum, la 4 ani distanţă, am vrut să aflu de ce nu m-a căutat, de ce nu a simţit să păstrăm legătura, mai ales că fusese cumva conjunctura în care eu aş fi apreciat prezenţa ei în viaţa mea. Aşa că, reîntorcându-ne la discuţiile noastre, am întrebat-o: “De ce nu m-ai căutat, fată? Credeam că suntem prietene?”. “Ce să-ţi fi spus, Ile, nu ştiu eu cu d-astea, nu am vrut să te deranjez, aşteptam un semn de la tine!”.

Ce credem noi şi ce gândesc de fapt alţii, ce aşteptări avem noi de la cei apropiaţi şi cum sfârşim uneori în dezamăgire, tocmai pentru că le avem, cât de greşit este să presupunem în detrimentul acţiunii şi aflării unui răspuns concret şi real. Cam la acestea se pot reduce exemplele personale de mai sus, cu care sunt absolut convinsă că fiecare s-a confruntat la un moment dat în viaţă.

Acum am pe lângă mine – unul dintre motivele pentru care îmi iubesc viaţa şi pentru care sunt recunoscătoare – oameni care vin către mine la greu cu o vorbă, cu un gând, cu ajutor logistic, financiar etc, cu o părere, cu altele şi nu aşteaptă să le cer eu, nu îşi pun problema că mă deranjează.
Oricum asta cu deranjatul nu există decât în capul nostru, să ştiţi. În realitate, un adult, dacă nu vrea să fie deranjat, îşi dă telefonul pe silent, ia o pauză de pe toate canalele de comunicare unde poate fi contactat, nu răspunde la mesaje, la saluturi, la păreri…la nimic. Ştiu că ştiţi, dar poate mai uitaţi unii dintre voi. 🙂

Bucură-te de viaţă!
Ileana
Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
DISTRIBUIȚI

Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite.
Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

2 COMENTARII

  1. Daca nici slatineanca ta n-a stiut ce sa-ti spuna, la debitul verbal pe care-l avem noi oltenii, atunci e nasol. Dar din raspunsul ei inteleg ca nici tu n-ai intrebat-o de sanatate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*