Alex Ștefănescu este actor al Teatrului Ion Creangă unde a fost angajat în urmă cu 2 ani, după ce a obținut locul întâi la Audiția Națională, un concurs organizat de UNATC pentru tineri actori. Înainte de lumea teatrului, a descoperit în adolescență chitara și faptul că are voce, iar muzica a devenit pentru el o cale de a se exprima. În facultate era cunoscut ca ”băiatul cu chitara”, iar când se făcea un spectacol nou la secția de regie și era nevoie de cineva să cânte, el era primul pe care îl solicitau colegii. L-a deranjat o perioadă această ”etichetă”, fiindcă știa să facă și alte lucruri pe scenă. Ulterior și-a dat seama că era un atu pentru el să poată cânta și la un instrument, și cu vocea. Așa a început să se gândească mai serios cum să combine creativ actoria cu muzica.

După facultatea de teatru, Alex a făcut un masterat la Londra. A plecat cu intenția de a rămâne acolo, dar, odată ce a analizat mai bine lucrurile la fața locului, s-a gândit că tot în România i-ar fi mai bine. S-a întors și a scris un one-man-show muzical despre viață și despre teme care rod pe toată lumea și pe care le dezbatem mulți dintre noi atunci când, invariabil, filosofăm la un pahar cu vin bun. Ziua Necunoștinței se numește, și, pentru a atrage publicul, a participat la emisiunile concurs iUmor și Românii au Talent, unde a fost și finalist.

Alex Ștefănescu a devenit cunoscut după ce a apărut la televizor, rămânând în memoria publicului tot ca ”băiatul cu chitara”, doar că acum se folosește la maxim de acest atu. Între timp, a mai făcut un spectacol de teatru și muzică numit 9 Piese Remixate în care a repovestit și parodiat în versuri 9 piese de teatru celebre. Ambele spectacole se joacă la Unteatru, cel mai frumos spațiu de teatru independent din București.

În prezent, Alex repetă la musicalul We Will Rock You, în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, care va avea premiera în luna aprilie a acestui an. Cu Răzvan Mazilu s-a întâlnit prima oară la West Side Story, primul musical din cariera sa de actor, care a avut, însă, doar 6 reprezentații în București. De data aceasta, procesul de creație este și mai provocator pentru el fiindcă We Will Rock You este o producție de anvergură, iar muzica celor de la Queen este complexă. În plus, fiecare actor din spectacol trebuie să cânte, să joace și să danseze în același timp pe scenă și este un efort consistent.

Pe lângă un artist talentat și expresiv, Alex Ștefănescu este și un om inteligent, cu un sănătos simț al umorului, preocupat de adevăruri ale vieții și de emoții pe care le explorează prin muzica sa. Compune, cântă cu patos, joacă, aleargă la maratoane sau prin parcuri și pedalează mult bicicleta, ca să poată să mănânce câte un cheesecake, din când în când. De la o vreme meditează, mai ales că a observat că toți oamenii de succes pe care îi urmărește o fac, și vrea să exploreze mai în detaliu această practică. Și-a propus ca, în curând, să se apuce și de yoga fiindcă a descoperit că are multe limitări fizice, deși mi-a făcut o mică demonstrație de mobilitate a coloanei, chiar în mijlocul locului în care am înregistrat interviul, și nu mi s-a părut că ar avea vreo urmă de rigiditate. 🙂

Alex, vreau să îți spun, înainte de orice, că m-a pus pe gânduri spectacolul tău Ziua Necunoștinței, chiar dacă am râs în hohote. Vreau să îți mulțumesc.
Este senzațional, asta îmi doresc pentru toți spectatorii mei, ca, printre hohotele de râs, să rămână și cu gânduri după ce pleacă de la spectacolul meu. Scopul este mesajul, care nu este de râs. Doar că nu poți să îi spui omului așa direct niște adevăruri, trebuie să le îmbraci frumos, atrăgător. Interesul meu este să se râdă în sală, râsul vindecă, dacă îl provoc este foarte bine, dar scopul este mesajul.

Cât timp a durat să îl faci?
O vară. Voiam neapărat să am un one-man-show pentru că nu jucam foarte mult atunci, mă întorsesem de la Londra și eram un actor fără prea multe proiecte. Am luat situația în propriile mâini fiindcă am simțit că am ceva de zis, nu pentru că am vrut să am neapărat un show. A ieșit un spectacol foarte bun și știi de ce îmi permit să zic asta? Pentru că, dacă nu eram fericit cu un vers, nu rămânea în el. Eu sunt primul meu critic și cel mai dur. Primul care zice: ”Ștefănescule, ai scris o tâmpenie! Versul ăsta e prost, refă-l!”. Dacă eu simt că spectacolul este bun, după ce editez și reeditez, atunci așa este. Bine, proba de foc este publicul, mă și gândeam înainte de premieră că este posibil să nu reacționeze nimeni, să fie doar în capul meu că este bun și l-am testat pe niște prieteni. Am făcut o reprezentație cu vreo 20 de oameni și lor le-a plăcut foarte mult.

Îmi spuneai că acest spectacol s-a născut din întrebări la care căutai răspunsuri atunci când l-ai scris. Le-ai găsit, odată ce l-ai terminat?
Evident că nu am toate răspunsurile, dar am senzația că la multe da, știu răspunsurile, dar nu cred că pot trăi pe deplin conform teoriei. Uite, hai să vorbim despre efemeritatea noastră, de exemplu. Dacă am fi mereu conștienți de ea, am trăi un pic altfel, nu am mai irosi timpul. Câte zile au trecut fără să te bucuri de un răsărit, o cafea, o discuție? Câte zile ai pierdut făcând lucruri fără însemnătate pentru scopul tău? Eu am momente când pierd ore în șir pe youtube uitându-mă la lucruri care nu îmi folosesc. Dacă am conștientiza cât de puțin timp avem aici, nu am mai irosi timpul cu nimicuri. (face o pauză, apoi continuă într-o notă mai serioasă) Toate lucrurile astea după care alergăm fără oprire: faimă, casă, mașină, iubită, nu contează de fapt, la final, știi? La final, important este cum am trăit și cum am făcut lucrurile aici, cum ne-am bucurat de viață.

Să înțeleg că tu ești un tip care se bucură de lucrurile mărunte?
(râde, își mijește ochii și se uită fix la mine) Hmmm, cât de sincer să fiu acum? (îi răspund că sper să fie cel mai sincer, dar cum simte el) M-a ajutat foarte mult meseria mea în a trăi bucuria lucrurilor mărunte, pentru că m-a pus în situația de a face diverse exerciții de gimnastică emoțională. Și de a descoperi că eu pot să simt ceea ce vreau să simt, iar acest lucru este accesibil oricărui om. Să te bucuri de orice lucru mărunt este o știință, până la urmă se învață. Noi căutăm extazul și euforia, vrem să le trăim constant, asta zicem noi că este fericirea. De asta cumpărăm mai multe obiecte decât avem nevoie, de asta folosim droguri, alcool, sex, fiindcă ne dau instantaneu starea de extaz. Problema este că noi am vrea să trăim constant această stare și nu se poate. De acolo apare nefericirea. Să te bucuri doar de un răsărit, de o cafea, sau de o discuție, este mai greu. Dar asta se învață, dacă nu vine natural.

”Sunt conștient că trebuie să împachetez mai comercial ceea ce fac, dar nu aș face treaba asta cu orice preț.”

Ziceai mai devreme că a fost un moment când erai un actor fără proiecte. Erai conștient că există și posibilitatea acestui scenariu după ce terminai facultatea de teatru?
Da, normal. Știam. Aveam idee despre lumea asta, dar dacă eu vreau să fac ceva, cu greu mă mai întorc. După ce am văzut Revizorul la Teatrul de Comedie – aveam 17 ani atunci – am făcut un fel de fixație pentru lumea actorilor. Nu știam eu ce vreau să fac în viață, dar eram convins că vreau să dau admitere la teatru. Intrând în lumea teatrului, am descoperit că, pe lângă faptul că este una dură, în care nu toți au proiecte, faptul că sunt un tip introvertit și nu îmi place să mă bag în seamă, nu mă ajută deloc. Drept care, nu m-am bucurat de toate fructele talentului meu deocamdată. Și, pentru că nu știu să fac networking, scriu one-man-showuri.

Scrii deja următorul spectacol?
Da, am idei de 16 piese în minte și am mai multe idei conceptuale de spectacol, doar că vreau să fac ceva într-o altă cheie și alt stil decât ce ai văzut în Ziua Necunoștinței. Știi despre ce o să fie următorul meu spectacol? Despre self-help. Vreau să intru foarte adânc, prin muzică, în toate subiectele care țin de industria asta motivațională. Voi scrie piese interactive cu finaluri diferite, pe care le voi folosi în funcție de public. Spectacolul va avea o notă ușor ironică față de industria de self-help care îți vinde de multe ori gogoși: ”Fii fericit! Fii cea mai bună versiune a ta!” Și altele asemenea. Mă gândesc uneori că toată înțelepciunea de Facebook este adevărată, într-o anumită măsură, doar că a ajuns să fie lipsită de orice fel de substanță.

Te-am mai auzit vorbind despre substanță. O cauți în ceea ce faci și personal, și profesional?
Da, sunt aproape obsedat de substanță, de adevăr. Le caut. Din acest motiv sunt și un om chinuit câteodată. (râde cu poftă, de fapt el mai mereu zâmbește sau râde, chiar și când vorbește despre lucruri serioase) Dacă nu aș fi un pic chinuit, dacă nu m-ar supăra câte ceva, dacă nu aș avea ”depresul” (n.r. ”depres” este ”depresie”) pe cap, nu cred că s-ar naște ceva bun artistic din mine. Din bucurie, veselie și zen total nu o să scoți niciodată ceva ieșit din comun. Gândește-te că unii dintre cei mai talentați comedianți ai lumii erau ori sunt oameni deprimați. Nu spun că este un lucru bun sau ușor, dar se întâmplă de multe ori să iasă un produs artistic bun dintr-o frământare personală, dintr-o frustrare.

Că tot ai adus vorba, cum faci tu procesul de creație a pieselor tale?
În primul rând, eu greșesc că nu scriu constant. Cred că ar trebui să scrii zi de zi, dacă vrei să scrii bine, chiar și când ești neinspirat, asta te face profesionist. Altfel, ești sclavul muzei tale care se mai duce și pe la alții. Și trebuie să o accepți așa, findcă, dacă nu o accepți, ai pierdut din start. (râdem amândoi) Principul este ăsta: dacă știu ce vreau să zic, găsesc imediat cuvintele. Dacă știu doar că vreau să zic ceva, nu o să găsesc cea mai bună modalitate să o fac. Acuma, pot să compun și începând de la un subiect, dar aici trebuie să distilez, căci un subiect poate fi vast, la fel ca structura de compoziție a piesei. Eu am piese ca niște povești, care curg, fără refren, și piese cu structură de hit pop, care sunt și cele mai apreciate de public. În următorul meu spectacol vreau să să văd dacă pot păstra substanța și să fac piesele mai difuzabile pe radio, mai catchy. Sunt conștient că trebuie să împachetez mai comercial ceea ce fac, dar nu aș face treaba asta cu orice preț. Ideal ar fi ca muzica mea să fie comercială, să ajungă la toată lumea, fără să își piardă substanța.”

”Nu vreau să par dintre cei care se dau treziți și care spun că, în jurul lor, sunt mulți adormiți. Cred că și bețivul satului se gândește la Univers, doar că în felul lui.”

Ce adevăruri cauți prin muzica ta?
Adevărurile mari și mici ale vieții. De ce ne pierdem timpul cu lucruri neimportante, de ce nu suntem conștienți de propria mortalitate decât atunci când ea este iminentă, de ce nu empatizăm unul cu celălalt, de ce vorbim urât între noi, de ce ne certăm pe un loc de parcare? De ce credem în minciunile din filme care ne spun că dragostea este într-un fel și ea nu este. Părinții noștri, chiar și cu cele mai bune intenții, au greșit când am fost mici, fiindcă poate odată au țipat la noi și am rămas cu nu știu ce traumă. Iar când ajungem să conștientizăm ce suntem și ce am putea fi, dar nu putem la câte chestii sunt pe noi, este datoria noastră să încercăm să scăpăm de ce ne chinuie. (spune totul dintr-o suflare, apoi se uită amuzat la ochii mei măriți de uimire crezând că nu se leagă, dar se leagă și îi confirm) Toate mă inspiră să scriu piesele pe care le scriu, o parte le-ai ascultat și în Ziua Necunoștinței.

Nu crezi că cei mai fericiți și liniștiți oameni sunt cei care nu își pun întrebări și nu caută adevărul, sensul, substanța, ba chiar sunt mai pe activități superficiale, pe vacanțe, pe mall-uri?
Zicem că, dacă nu ne punem întrebări, suntem mai fericiți, că ignoranța este fericire. Dar eu nu cred că este așa. Vezi tu, oamenii care sunt interesați de concedii, de mers la mall, și doar atât, au și ei demonii lor de înfruntat și este mai greu pentru ei fiindcă nu știu să îi înfrunte când apar. Nu știu, tocmai pentru că nu își pun întrebări, nu caută adevărul. Mă rog, acuma nu mă înțelege greșit, nu vreau să par dintre cei care se dau treziți și care spun că, în jurul lor, sunt mulți adormiți. Cred că și bețivul satului se gândește la Univers, doar că în felul lui.

Tu la ce te gândești cel mai mult, ce cauți să înțelegi și nu ai reușit încă?
La iubire. Vreau să pricep care este real schema cu iubirea, nu ce ne spun cărțile și filmele siropoase. Uite, aici nu am răspuns încă, nu am reușit până acum să înțeleg cum funcționează iubirea în cadrul unei relații. Dar mi-am dat seama de ceva. Că ai nevoie de experiență, fiindcă, la un moment dat, o relație nu mai funcționează doar cu iubire. Dar și aici este nevoie de atenție, trebuie să știi prin ce fel de relații să îți construiești experiența, altfel riști să devii un blazat. Am învățat că orice bărbat, oricât de mult îi plac femeile, își dorește în viața lui o femeie, acea femeie. Și atât.

Și tu ai găsit-o?
Știu cum este, știu ce particularități are, nu o cunosc, dar o știu. (face o pauză, îmi studiază un pic reacția, se relaxează când îi spun că am mai auzit oameni zicând treaba asta și continuă). Prietenii mei îmi spun că, de fapt, mi-e frică de o relație stabilă, cu obligații, și că le găsesc tuturor femeilor cu care am întâlniri câte un defect. ”Aia ce a avut, mă? Ce nu îți plăcea la ea?” (râde cu poftă) ”Îmi plăcea, mă, dar nu era EA.” Am cunoscut multe femei frumoase, interesante care s-au apropiat de ceea ce îmi doresc, dar nu a fost să fie deocamdată. Dar știi ce? Este bine să ai experiențe, să ai relații, așa afli sigur ce nu îți place, ce nu este pentru tine. (continuă pe un ton teatral, moralist) ”O serie de NU-uri îl va conduce către marele DA!”. (și apoi, într-o notă foarte serioasă) Eu vreau să mă îndrăgostesc de EA, să o admir, să fie deșteaptă și un om fain, să fie creativă, să facă sport, să învățăm unul de la celălalt.

Ai un checklist observ. Crezi că ne îndrăgostim de oameni doar dacă bifează niște căsuțe?
Nu, normal, că nu. Să știi că, inițial, am făcut o listă cu ceea ce trebuie să aibă femeia potrivită pentru mine, pe care, între timp, am restrâns-o. Am esențializat. Trebuie să râdem la aceleași lucruri fiindcă asta înseamnă chimie. Plus că, dacă are un simț bun al umorului, este deșteaptă. Nu trebuie să fie exact ca mine în toate, este bine să existe și niște contraste între noi. Dar, în punctele esențiale, să existe acele asemănări care ne fac să rezistăm împreună. Să avem același spirit liber, vibe, poftă de viață, să ne bucurăm de aceleași lucruri sau măcar de cât mai multe împreună.

Ce te bucură în afară de muzică?
Scena, scena este mereu o bucurie pentru mine. Conexiunile interumane mă bucură foarte mult. Natura, aș sta cât mai mult timp în natură, dacă aș avea timp. Știi care este unul dintre visurile mele? (își schimbă postura ca și cum ar face o declarație importantă și continuă apăsând cuvintele) Să stau într-o casă superbă la munte pe care am construit-o cu mâinile mele, izolată total în pădure sau pe o colină, să cresc din pământ și din animale ceea ce mănânc, să am alături o muiere strașnică și frumoasă și un câine mare, lățos. Dacă nu e să fie pe munte, ideal ar fi pe plajă în Bora Bora unde aș avea un bar micuț, tot cu o femeie strașnică alături, doar că mai bronzată un pic.

Totul se învârte în jurul femeii strașnice, observ.
Da, da. Fiindcă nu cred că poți să fii un bărbat strașnic, dacă nu ai lângă tine o femeie strășnică. Și nici viceversa.

”Nu prea știu să îmi exteriorizez sentimentele, cu toate că sunt actor și pe scenă știu să transmit emoție. ”

Dacă tot mi-ai vorbit despre femeia strașnică alături de care îți dorești o casă izolată în munți sau un bar pe plajă, ce îmi spui despre familia ta?
Este foarte importantă pentru mine și un lucru pe care îl învăt este să îi apreciez mai mult, să petrec mai mult timp cu ei, să reușesc să îmi exprim sentimentele față de ei. Fiindcă le am. Uite, aici am eu de lucru cu mine, nu prea știu să îmi exteriorizez sentimentele, cu toate că sunt actor și pe scenă știu să transmit emoție.

Cu sora ta mai mare cum te-ai înțeles în copilărie? (n.r. Adina Rosetti, scriitoare)
Când eram mici nu prea am avută treabă și jocuri comune, fiindcă sunt 9 ani diferență între noi. Ulterior, la vârstele maturității, ne-am apropiat mult și ne-am susținut reciproc. Am și doi nepoți, dar nu îi văd atât de des pe cât ar trebui ca să pot spune că sunt unchi bun. Mi se pare foarte tare ce reușește sora mea să facă, să aibă copiii, care au atâta energie, să se descurce bine cu jobul, să mai scrie și câte cărți a scris.

Alex Ștefănescu

Care este cea mai dragă amintire a ta din copilărie?
Are legătură cu anii petrecuți la bunicii mei din partea mamei. Aceea a fost cea mai frumoasă perioadă a vieții mele. Nu există nimic mai frumos pentru mine decât anii copilăriei la Brăila. (i se luminează fața și îi sclipesc ochii) Nu aveam nicio grijă, aveam mâncarea de roșii a bunicii și roșiile gustoase din grădină, aveam doi prieteni în capul străzii, ieșeam și ne jucam toată ziua, mergeam cu bicicletele, orașul era mic și liniștit cu Dunărea lui, totul era frumos pe atunci. Nu mă chinuia nimic emoțional sau sufletește, singurele mele preocupări erau să mă joc, să dorm, să mănânc. Bunicii mei, pe care i-am iubit foarte mult, m-au învățat multe lucruri. Am găsit de curând scrisorile pe care mi le trimitea bunicul meu și le-am recitit. În toate mă îndemna să învăț, ca să ajung cineva, să îmi fac temele, ca să mă descurc la școală. Asta era mentalitatea atunci, că, dacă te descurci bine, academic vorbind, o să ai o slujbă, iar aceasta îți va asigura traiul. Același lucru l-am învățat și de la ai mei. Nu am fost învățat să cred în mine, nu mi-a fost cultivată mentalitatea că mă pot descurca, orice s-ar întâmpla.

Gândindiu-te la copilăria ta și la relația cu părinții tăi, ce ai vrea, cu mintea de acum, să îți înveți copilul?
Am avut o relație bună cu ai mei, mi-au dat foarte multe, datorită lor am studiat un an la Londra, am o casă, le sunt foarte recunoscător. Dar mi-a lipsit educația asta mentală, dacă vrei. Eu vreau să îmi învăț copilul să aibă încredere în puterile lui și să aibă mentalitatea că, orice s-ar întâmpla în viața lui, este important să continue să creadă în el. Că orice va trăi, va ști să se descurce cu sine emoțional, spiritual și din toate punctele de vedere.

Ce vis mare mai ai, în afară de casa la munte sau cea din Bora Bora ?
Uneori visez că am stadionul acela mare în față și bandul în spate, iar eu sunt Freddie, alteori mă gândesc că vreau să fiu liniștit, împăcat în interior și să mă bucur de o viață simplă, dar frumoasă.

Pe Alex Ștefănescu îl puteți cunoaște artistic, dacă nu ați făcut-o deja, la Unteatru, în spectacolele Ziua Necunoștinței și 9 Piese Remixate (aici este programul teatrului), iar Alex le anunță din timp pe pagina lui de Facebook, aici. Începând cu 10 aprilie, îl vedem în spectacolul We Will Rock You, cel mai amplu musical făcut vreodată în România, într-un concept regizoral inedit al lui Răzvan Mazilu.
Într-o zi, nu foarte îndepărtată, Alex Ștefănescu și-a propus să scrie un spectacol în limba engleză, o producție la un alt nivel, pe care speră să o ducă și în afara României, poate chiar la Londra. Abia aștept. 🙂

 

Foto: Petru Ivu, Andrei Gîndac, Alberto Groșescu

DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*