Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Am văzut mai multe filme faine de când cu vremurile reci pe care le traversăm și mă gândeam să povestesc despre cele care mi-au plăcut mai mult. Ca să îmi capteze atenția, un film trebuie să aibă, în primul rând, poveste şi personaje puternice jucate foarte bine de actori, apoi una sau mai multe teme serioase abordate. Mai departe, apreciez o producţie cinematografică în care regizorul a îmbrăcat cele de mai sus cu stil, dinamică şi ingeniozitate, cu atenţie la imagini şi folosind o coloană sonoră foarte bună. Nefiind critic de film nu mă pricep la tehnică, iar ca om pasionat de filme contează cu ce întrebări, emoţii, gânduri și învațături am rămas la final.
M-am oprit azi la 6 filme din care înveți ceva sau la care reflectezi măcar preț de câteva momente fiindcă ridică la fileu teme interesante și portretizează niște oameni puternici.

Molly’s Game

Este povestea reală a schioarei de talie olimpică, Molly Bloom, care a organizat cele mai exclusiviste jocuri de poker pentru oameni de afaceri uriaşi, sportivi de performanţă, mafia rusească şi vedete de la Hollywood. După ce brusc i se încheie cariera de sportivă, devenind ulterior chelneriţă, Molly, fetiţa antrenată psihic de tatăl ei, acum o femeie puternică, coteşte brusc către o carieră de femeie de afaceri. Timp de 10 ani organizează aceste întâlniri pentru oamenii cu o grămadă de bani, până este arestată de FBI.
Filmul nu este excepţional, dar Jessica Chastain joacă superb o femeie tenace și puternică psihic, iar o poveste despre puterea feminină este întodeauna de urmărit.
Din Molly’s Game rămâi cu mesajul că oricând te poți ridica de jos de tot dacă îți accesezi resursele proprii, în primul rând, că mentalul este crucial în orice moment greu din viață și că acesta se antrenează de mic.

Wonder

Ah, cât mi-a plăcut acest film! Din trailer şi dacă veţi citi despre el înainte de a-l vedea (ceea ce mă bucur că nu fac niciodată) veţi crede că este doar despre un copil cu probleme care se adaptează greu într-un mediu normal de învăţământ. Dar nu este aşa. Wonder începe cu centrarea pe personajul principal Auggie şi intrarea lui într-o şcoală normală cu sprijinul părinţilor săi. Secvenţă cu secvenţă, filmul aduce în prim plan restul personajelor: sora lui Auggie, Via, prietenii lui, profesorul de la clasă, prietena surorii sale, prin intermediul cărora scenariul tratează teme precum iubirea necondiţionată, prietenie, compasiune, toleranță și acea fărâmă de putere interioară care ne-a fost dată tuturor și care ne face să strălucim.
Este un film la care veţi plânge de emoţii frumoase, dar veţi trăi şi momente de pură bucurie. Jocul actorilor, mai ales al micuţului Jacob Tremblay, este foarte bun. Puteţi vedea Wonder cu copiii din viețile voastre, sunt nişte mesaje acolo şi pentru ei.
Din Wonder înveți că fiecare om este unic, că fiecare are pietrele lui de încercare și că este bine să fii bun cu oricine îți iese în cale. Și mai iei ceva la final: că a fi diferit nu este un handicap, ci o putere personală.

Call me by your name

Filmul ăsta este despre iubire. Despre prima iubire a unui adolescent de 17 ani și curajul lui de a se lăsa purtat de ea. Sau, cel puțin, eu așa l-am văzut. Despre iubirea care apare și în forme greu de acceptat. Și de care, cei mai mulți dintre noi, atunci când suntem surprinși, fugim de frică. Într-un cadru pitoresc și cu o coloană sonoră superbă, Call me by your name este un film făcut cu multă atenție despre iubire pentru trup și suflet. Este și o poveste despre acceptarea sexualității care uneori iese din tiparele societății, iar pe acest fond aduce în față relația parinți – adolescent. Jocul actorilor este amețitor de bun. Eu am privit finalul ca pe unul fericit, pentru că nu le este dat tuturor să trăiască o așa intensă iubire la care să se gândească cu emoție în liniștea casei.
Din Call me by your name înveți că cerul este limita când vorbim despre iubire, că, dacă renunți la a te împotrivi vieții și momentelor pe care aceasta ți le aduce, poți trăi ceva spectaculos. Filmul nu este pentru pudibonzi sau homofobi.

Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Pfuai! Este, de departe, filmul cel mai bun pe care l-am văzut în ultimul an. Este scris și regizat impecabil din punctul meu de vedere și tratează atâtea teme importante că este imposibil să nu găsești ceva care să te atragă.
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri este, în primul rând, povestea unei mame (jucată de Frances McDormand) care își transformă durerea în ceva mai mare decât ea, într-o luptă pentru dreptate, dar și într-un proces de iertare. Din nou un film despre puterea feminină. Ambele pe termen mediu și lung au ca efect schimbarea unor oameni din temelii. Aproape fiecare scenă din film se duce într-o direcție la care nu te aștepți și îți aduce cu sine revelații. Actorii sunt incredibil de buni. Toți. Filmul mai tratează teme ca: efectele distrugătoare ale prejudecăților, puterea uluitoare de schimbare proprie atunci când ai înțeles cât de greșită este calea pe care te afli, gravitatea corupției în justiție, mai ales în orașele mici și importanța toleranței în lumea noastră.
Three Billboards Outside Ebbing, Missouri îți arată că, dacă nu te lași copleșit de durere, dacă nu faci dintr-o dramă personală un cataclism, poți determina schimbări de o importanță deosebită ale lumii din jur.

The Shape of Water

Este o metaforă a iubirii această producție și te ține prins acolo ca privitor, mai ales că Sally Hawkins este desăvârșită în rolul Elisei, o femeie mută, aparent ciudată, izolată și neînțeleasă de societate și foarte singură în lumea sa de atent observator al celor din jur.  Din toată fragilitatea ei se naște o leoaică ce luptă pentru iubire. The Shape of Water este un basm și trebuie privit ca atare, este un love story care, dacă vreți, vorbește un pic și despre diversitate.
Lecția pe care ne-o oferă The Shape of Water este cea a generozității, a libertății spiritului și, din nou, a acceptării unor forme ale iubirii greu de cuprins cu mintea și neacceptate cu ușurință de cei din jur. Iar la un nivel mai profund, despre faptul că ne îndrăgostim de ”oglinzi” ale noastre, chiar dacă nu vedem ce laturi din noi ne reflectă acestea.

The Post

În The Post mi-a plăcut în primul rând cum este zugrăvită lumea jurnalistică a anilor ’40-’50 și cât de valoroase erau publicațiile care luptau pentru adevăr. Pentru a povesti despre prima femeie director al unui ziar important, Katharine Graham (The Washington Post) și despre curajul ei de a-și asuma să publice documente secrete care scoteau la lumină o treabă murdară a Pentagonului, Spielberg o alege pe Meryl Streep care este superbă, ca de obicei, pe ecran.
Filmul nu are un ritm foarte captivant în prima parte, dar devine din ce în ce mai bun, iar cuplul Streep – Tom Hanks (în rolul editorului Ben Bradlee) este de privit. Este prima oară când cei doi joacă împreună regizați de Spielberg.
Dincolo de faptele expuse care privesc libertatea presei și felul cum autoritățile au încercat dintotdeauna să îi manipuleze pe anumiți reprezentanți ai acesteia, The Post este o lecție despre adevăr pentru care merită să lupți cu orice cost și despre curajul unei femei asumat într-o lume a bărbaților.

Închei aici și mă pregătesc să văd Stronger cu the one and only Jake Gyllenhaal și Breathe pe care l-am tot ocolit, dar pentru a cărui vizionare a sosit momentul. Presimt că sunt povești emoționante.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
DISTRIBUIȚI
Îți mulțumesc pentru vizită! Sper că ți-a plăcut măcar un pic ceea ce ai citit și că vei reveni! Am și alte povești despre lecții personale și căutări care pot fi ale oricui, despre oameni, locuri văzute și experiențe trăite. Toate materialele publicate aici sunt ale mele și sunt protejate de drepturi de autor. Te rog să nu preiei niciunul fără acordul meu prealabil sau fără menționarea sursei.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

*